Rulează pe televizor de putin timp o reclama in care o doamnă ne spune că era invidioasa pe prietena ei care avea un copil si ea nu reusea sa „rămână”. Asta pana cand sa ia medicamentul magic-profecund- pentru fertilizare si in sfarsit au si ei „minunea” lor cu care sa se laude pe Facebook.
In ultimul cadru al spotului ne este arătat cate like-uri primeste mama „invidioasa” la poza cu pruncul. E ca si cum obiectivul pentru care si-au dorit un copil a fost acesta: Sa moara de ciuda vecinele si sa primească „aplauze” pe Facebook.
Reclama de fertilizare, oglinda societății
Aceasta reclama ne arată cum sunt de fapt unii dintre noi. Facem lucruri pentru a ne lauda si nu pentru ca asa simtim. Un copil este o schimbare radicala a vietii tale si o mare responsabilitate. Nu cred ca faci un copil doar de dragul amorului artei de a-l concepe. Si nu îl faci nici pentru prietenii virtuali. Acest simptom al postarii pozelor cu cel mic pe Facebook, non stop este o boala de care suferă multi. Acest comportament vine dintr-o nevoie de apreciere, iar această apreciere se obține mult mai usor prin exploatarea imaginii copiilor. In esenta oamenii simt „presiunea” de a face/posta lucruri inedite si de a fi apreciati de ceilalti.
Reclama Profecund
Un text de Dragos Patraru pe fb vorbeste fix despre asta. O face mai bine de 1000 de ori decat as face-o eu
”Părinții trăiesc prin copiii lor.” Am tot auzit prostia asta, ba primesc destul de des comentarii de genul ăsta când pun aici poze cu ai mei copii. ”Vai, ce frumoși sunt, să vă trăiască, prin ei trăim și noi, pentru ei trăim.” Serios? Ține de egoism, de lipsă de educație și de cultură să încerci să trăiești prin copiii tăi. Ce viață mai e aia în care tu trăiești prin copii? Cât de grav trebuie să fie eșecul tău în viață, astfel încât să-ți propui să îți refaci destinul prin copii. Și ce vină au copiii, de ce să le faci asta? Cumva pentru că ești dintre cei care cred că ”eu te-am făcut, eu te omor”?
de aici
foto: freepik.com