Cand schimb anvelopele ?

Dragi prieteni, ca sa fiu clar de la inceput:  Cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii doar  pentru perioada 1anvelope vara noiembrie-1 martie.

Initial proiectul de lege preciza obligativitatea soferilor de a-si dota masinile cu anvelope de iarna in perioada amintita, insa accentul s-a mutat ulterior pe caracteristicile meteo. Astfel daca mergem la munte vara si ninge…trebuie sa avem anvelope de iarna 😀

Cand schimbam anvelopele

„În propunerea legislativă din 2010 a fost menţionat intervalul 1 noiembrie – 31 martie, însă ulterior s-a renunţat la el, în condiţiile în care se poate la fel de bine să ningă în lunile octombrie sau aprilie. Mai mult, se poate întâmpla ca la 1 noiembrie să ningă la munte iar în alte oraşe să fie vreme frumoasă. Cadrul legal s-a mulat pe condiţiile reale, astfel că şoferii sunt obligaţi să aibă cauciucuri de iarnă oricând ar circula pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Legea a intrat în vigoare de la 1 noiembrie, astfel că s-a produs o confuzie în rândul şoferilor”, a declarat, pentru realitatea.net, comisarul-şef Lucian Diniţă, Directorul Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR.

“Spre exemplu, daca pe 31 decembrie este soare, iar carosabilul nu este acoperit cu zăpadă,  Poliţia Rutieră nu are cum să te amendeze legal că nu ai cauciucuri de iarnă pe maşină”, a mai precizat oficialul de la  Brigada Rutieră. Sursa: ZF

Oferte emag cauciucuri de iarna

schimbare cauciucuri de iarna

Recomandari anvelope

Personal am cumparat cauciucuri de la Emag ;  de felul meu sunt un tip comod 😀 Citesc recomandari, consult preturile, vad care este oferta cea mai buna si aleg.

Eu ma numar printre posesorii de autoturisme care trebuie sa umble la buget pentru „incaltarea masinii” :)) De ce ar trebui sa fac acest lucru ? Din experienta de anul trecut trebuie sa invat ceva, zic eu: am circulat cu anvelopele de iarna…toata vara 😀 stiu, sunt pe langa drum si am platit pentru asta….in toamna. Atunci cand am constatat  ca respectivele cauciucuri s-au tocit rau si in plus directia era praf.

De ce nu e bine sa folosim anvelope „de iarna” pe timp de vara Motivele sunt destul de simple si pot fi explicate cu date tehnice de specialisti, numai ca publicul larg nu e prea interesat de aceste amanunte…insa acestea ne ard la buzunar…..totul e legat de cum sunt concepute anvelopele de iarna:

La peste 7 grade  Celsius, o anvelopă de iarnă nu mai lucrează la parametri normali si asta pentru ca La fabricarea  fiecărei anvelope, în funcţie de anotimpul pentru care e destinată, se folosesc compuşi diferiţi, tocmai pentru ca acea anvelopă să se comporte cum trebuie şi să ofere cea mai bună siguranţă. Informatie pe care am aflat-o si eu de aici.

Dupa doar cateva luni mi-am cumparat cauciucuri noi 

In ciuda faptului ca am umblat doar un sezon de iarna cu respectivele caucicuri si cateva luni de vara…in toamna erau tocite rau. Din cate am inteles de la specialisti: caucicurile de iarna folosite pe timp de vara iti produc numai pagube 🙁 consum mai mare, aderenta proasta. Cu siguranta o idee ar fi de aceasta data sa cumpar o pereche de cauciucuri de la un brand recunoscut, spre exemplu michelin, astfel sa nu mai fiu nevoit sa fac aceasta investitie an de an.

foto: okazi.ro

3 comentarii

  1. Ai dreptate, anvelopele trebuie schimbate pentru siguranța noastră. Dar să nu uităm nici de partea cu cheltuieli. Dacă facem economii pe termen scurt prin folosirea anvelopelor de iarnă timp de vară, o să avem cheltuieli mai mari pe termen lung.

    Într-adevăr, anvelopele Michelin sunt de calitate premium și merită investiția pe termen lung. Energy Saver-ul 185/60 R 15 H este pe poziția 1 în testele oficiale de vară ADAC din 2013.

    Totuși am un mic dezacord, ai scris că „Cauciucurile de iarnă sunt valabile pentru perioada 1 noiembrie – 1 martie.
    Potirivit Ordonanței Guvernului nr. 5/2011 utilizarea cauciucurilor de iarnă nu este condiționată de o perioadă de timp, ci doar de starea carosabilului. Anvelopele de iarnă sunt obligatorii numai când se circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpada, gheață sau polei.

    Găsiți cauciucuri Michelin Energy Saver la un click de distanță la magazinul online de anvelope Nexxon.

  2. Intr-adevar este bine sa achizitionezi de la o firma cu experienta cum e Michelin, dar mai recomandat ar fi sa iti iei anvelopele de la branduri care fabrica anvelope pentru producatori de autoturisme. Spre exemplu daca ai un Ford este recomandat sa le cumperi de la Firestone, daca ai un Renault iti cumperi anvelope de la Motrio si asa mai departe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *