Auzim tot mai des discuții despre printarea 3D și câte progrese s-au înregistrat, dar se spune că o mare parte din populație nu știe ce înseamnă de fapt printarea 3D. De aceea, vom vorbi despre ce reprezintă imprimanta 3D și cum funcționează. Imprimanta 3D este un echipament revoluționar care poate imprima strat cu strat obiecte finite sau părți de obiecte.
Deși s-ar putea crede că printarea 3D este un concept nou apărut pe piața tehnologică, de fapt aceasta a fost descoperită acum mai mult de 40 ani. Doar recent i s-a descoperit potențialul și a început să fie utilizată mai des și mai ales în scopuri industriale. Datorită rapidității și eficienței, imprimanta 3D este populară într-o mulțime de domenii. Imprimanta 3D este construită đin mai multe componente cum ar fi suprafața de printare, grosimea stratului, filament pentru imprimante 3d, capul de printare sau volumul de construire.
Există nu mai puțin de 9 tipuri de imprimare 3D, iar în general printarea 3d se efectuează topind filamentele de plastic și așezând plasticul în straturi până la finalizarea produsului. Imprimanta 3D poate imprima o mulțime de lucruri cool, iar noi o să îți prezentăm doar 5, dar posibilitățile sunt aproape nelimitate.
- Proteză transparentă imprimată 3D din titan – Domeniul medical, dar mai ales pacienții cu handicap au foarte mult de câștigat din printarea acestui obiect.
- Cărucior pentru câinii bolnavi sau cu handicap locomotor – Acum îți poți plimba animalul bolnav când nu o mai poate face singur.
- Picturi 3D pentru persoanele oarbe – Astfel persoanele oarbe pot “vedea” pentru prima dată picturile faimoase ale lumii.
- Cap de duș de forma unui T-Rex – Dacă vrei să adaugi puțin amuzament în fiecare duș făcut, cu siguranță acest cap de duș își va face datoria.
- Carapace pentru o broască țestoasă bolnavă – Domeniul medical este încă o dată vizat de printarea 3D deoarece poate îmbunătăți viața unei ființe.
Așadar, printarea 3D se perfecționează în fiecare zi datorită specialiștilor care conduc cercetări în domeniu, iar opțiunile sunt aproape nelimitate. Imprimantele sunt disponibile atât în scop industrial, cât și pentru acasă.
În țara noastră, numele de Imake3d reprezintă primul reseller care deține un magazin de prezentare în București. Deși a fost prezent pe piața locală încă din anul 2015, a început activitatea de printare 3D abia în 2016.
Conceptul propriu de business development pentru printerele 3D – ECOSISTEMUL 3D diferențiază IMAKE3D în peisajul printarii 3D și a turnării aditivate și se referă la faptul că experiența oferită de IMAKE3D pornește din servicii de consultanță în vederea achiziționării de imprimante 3D, scannere 3D, consumabile și accesorii 3D, căreia i se alătură, desigur service-ul și serviciile post-vânzare. Dacă vrei să primești consultanță în ceea ce privește printarea 3D și turnarea aditivată, dar mai ales în sfera achiziționării de imprimante 3D, consumabile 3D, scannere 3D sau accesorii 3D, această firmă este opțiunea ideală.
Big like pentru articol si pentru clip, foarte cool 😀