Uniunea Europeană ne dă, dar nu ne pune și în traistă

Integrarea în Uniunea Europeană a fost pentru țara noastră o șansă unică în istoria postdecembristă pentru dezvoltarea economică și modernizarea infrastructurii distruse de trecerea timpului și nepasarea multora dintre cei care ne-au condus.  Din păcate pentru noi, în multe domenii de activitate  ajutorul oferit de U.E prin proiectele de finantare este insesizabil;  nu am putut să atragem fonduri, nu am vrut să atragem fonduri europene, astfel că multe dintre aceste oportunități financiare vor fi retrase în 2013.

Această situație  este valabilă în multe localități din țara noastră, unde nu s-au putut atrage fonduri europene în vederea finanțării proiectelor locale.

Care sunt cauzele? Acestea sunt multiple, de la  birocrație, nepăsare, până la lipsa personalului calificat, dar toate aceste probleme au și soluții, iar oamenii dornici să realizeze investiții cu fonduri europene au arătat că se poate.

Nu este normal să vedem reacții dezaprobatoare din partea anumitor politicieni vizavi de  investitorii privați care nu au realizat proiecte cu finanțare de la Uniunea Europeană,  în timp ce nici măcar  instituțiile statului nu au finalizat astfel de proiecte, care sunt normale pentru un stat membru U.E.

Din fericire în localitatea Dobroești sunt mândru să constat că s-a realizat un proiect  cu finanțare de la Uniunea Europeană care asigură locuri de muncă, susținere pentru bugetul local prin taxe și impozite, dar și o generoasă ofertă comercială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *